Academia de Aventură și Știință: Vertical STEAM
6 mai 2026

Academia de Aventură și Știință: Vertical STEAM

Provocare

Transformăm peisajul natural al județului Gorj într-un laborator de cercetare itinerant. Obiectivul este să scoatem știința din manuale și să o aducem pe teren, prin activități care îmbină adrenalina alpinismului cu rigoarea experimentului științific.

Sub îndrumarea a 20 de exploratori mentori, copiii vor învăța să măsoare forțele prin sisteme de scripeți, să analizeze chimic puritatea apei și să ridice structuri rigide folosind geometria aplicată. Operând ca o caravană mobilă, oferim instituțiilor educaționale un instrument pedagogic unic, dotat cu echipamente profesionale, menit să stimuleze curiozitatea, autonomia și pasiunea pentru domeniile STEAM în rândul noii generații.

Cine?

Organizația Națională Cercetașii României – filiala Tg.Jiu „Ecaterina Teodoroiu”

Pentru cine?

Mentori adolescenți care primesc formare tehnică și pedagogică pentru a deveni facilitatori de ateliere și copii de 7-15 ani din Târgu Jiu, Bumbești-Jiu și Baia de Fier.

Când?

martie-iulie 2026

De ce?

Educația STEAM din Gorj suferă de un deficit de resurse practice, lăsând concepte precum mecanica sau chimia apei izolate în teorie. Proiectul răspunde acestei nevoi transformând mediul natural într-un laborator viu și rezolvând lipsa de atractivitate a disciplinelor exacte prin învățare experiențială și mentorat. Oferim acces gratuit la echipamente profesionale și metode non-formale, stimulând curiozitatea științifică și spiritul civic al tinerilor într-un context de aventură sigură.

Cum?

Proiectul prinde viață printr-un stagiu intensiv de formare la Baia de Fier, unde 20 de exploratori devin mentori STEAM. Ulterior, activăm Caravana „Vertical STEAM”, deplasând laboratorul mobil în școli și biblioteci din Gorj. Prin ateliere practice de 40 de minute, participanții experimentează avantajul mecanic al scripeților, chimia purificării apei și ingineria structurilor rigide, colectând date reale în „Carnetul de Explorator”.

Împreună cu cine?

  • cadre didactice și bibliotecari din județul Gorj;
  • specialiști în alpinism utilitar și inginerie.

Inițiativa în cifre

Suma

12.330 lei

Număr beneficiari

120 de copii (5-19 ani)

Număr membri echipă

4 voluntari adulți

Ghidul aplicantului
Proces de înscriere