Misiunea ECO - Învățăm să compostăm

Provocare

Implicarea a 300 de elevi din Liceul Tehnologic Forestier în activități de observare a procesului de compostare în cutia de compostare în pepiniera silvică, situată la 200 de metri de liceul Forestier.

Observarea procesului de compostare în două clase de liceu prin realizarea unui experiment al compostului.

5

Cine?

Elevii din grupul de inițiativă, aceștia studiază profilul Resurse Naturale și Protecția Mediului în cadru Liceului Tehnologic Forestier, Rm Vâlcea (Trăiloniu Daria, Sandu Diana, Pircan Tulga Can Octavian, Nistor Alexandra, Radu Andreea, Olănescu Daciana).

2

Pentru cine?

 Elevii liceului Tehnologic Forestier, Râmnicu Vâlcea.

6

Când?

Perioada de implementare a programului este aprilie – august 2021.

1

De ce?

Cel mai bun mod de a vedea o schimbare în comunitate în ceea ce privește protecția mediului este educarea oamenilor, în special a tinerilor.

Elevii vor obține noi obiceiuri ecologice, apoi le pot împărtăși prietenilor și familiei lor. De asemenea, învățând mai multe despre procesele naturale și despre natură în general, vor fi mai sensibili la aceasta și vor dori să o protejeze și să devină cetățeni responsabili.

Ei vor fi mai capabili să pună în aplicare acțiuni pentru a proteja planeta și să acționeze bine în privința colectarea deșeurilor.

4

Cum?

Proiectul are ca activități implicarea elevilor Liceului Tehnologic Forestier în procesul de compostare pentru a se observa procesul microbial prin care sunt transformate materiale organice în fertilizant organic denumit compost.

Astfel că, sub coordonarea domnului profesor Remus Răcășan, două clase de protecția mediului vor avea coșuri de colectare selectivă, aceștia vor duce prin rotație resturile menajere și vor organiza activități de observare a procesului de compostare cu toți elevii din Liceul Forestier, Rm. Vâlcea.

3

Împreună cu cine?

În cadrul proiectului se va face parteneriat cu asociația AIDE prin voluntarii internaționali.

Aceștia vor colabora cu elevii din grupul de inițiativă pentru a realiza întâlnirile cu elevii pentru observarea procesului de compostare și în realizarea evenimentelor cu tinerii din comunitate.

Inițiativa în cifre

9

Suma

8 000 lei

8

Număr beneficiari

300

7

Număr membri echipă

6