CU RUCSAC LA PURTĂTOR. IAU ROEȘTIUL LA PICIOR – Final proiect
1 februarie 2023

CU RUCSAC LA PURTĂTOR, IAU ROEȘTIUL LA PICIOR

CU RUCSAC LA PURTĂTOR, IAU ROEȘTIUL LA PICIOR  este un proiect propus și implementat de grupul de inițiativă Roești.

Beneficiarii indirecți au fost părinții copiilor implicați în proiect dar și comunitatea locală, realizându-se o promovare a zonei din punct de vedere turistic, creșterea interesului autorităților locale pentru conservarea speciilor, pentru promovarea zonei, a tradițiilor locale. 

Beneficiarii direcți ai proiectului au fost 63 de copii care  au avut ocazia să descopere, din altă perspectivă, locuri cu care erau familiarizați sau nu, să descopere, cu ajutorul aplicațiilor digitale, diferite specii de arbori, plante, utilizări ale acestora.

Aceștia au interacționat unii cu alții, iar tehnologia a fost folosită în scop educațional. De asemenea, a fost introdusă o nouă disciplină de studiu, în cadrul ofertei școlare, prin opționalul ”Orientare prin joc și mișcare”.

 Tot aici încadrăm și 10 cadre didactice care s-au organizat în echipă, au colaborat, iar gradul de implicare și coeziune a crescut considerabil.

Persoanele implicate au fost reprezentate de membrii echipei, de mentorii Științescu dar și de voluntari, după cum urmează:

Membri echipă

Stănișor Elena – Coordonator proiect

Stănișor Ioana Alexandra – Coordonator comunicare

Mentori Științescu

Dicu Cristinel Dănuț – Mentor

Chivu Adrian  – Mentor

Stoian Nicu Cătălin  – Mentor

Alți voluntari​

Turmei Elena Magdalena – Profesor

Din Maria Valentina  – Profesor

Mihăilă Bogdan Andrei- Profesor

Cherăscu Ana-Maria  – Profesor

Rachină Ana-Maria – Profesor

Activitățile proiectului au constat în organizarea a două drumeții în zona comunei Roești, cu elevii și profesorii mentori și voluntari, marcarea traseelor parcurse și a punctelor de interes pe harta fizică a localității, precum și pe harta interactivă creată de echipa de proiect. 

Pe parcursul celor două trasee elevii au primit informații despre modalitățile de orientare în natură, pe care le-au și aplicat prin utilizarea hărților și ale busolei sau a altor mijloace de orientare identificabile în mediul natural.

Însoțiți de profesori și de un ghid local, copiii au explorat zone în care efectele despăduririi au cauzat alunecări de teren și au discutat, pentru a identifica soluții de protejare a mediului natural.

Urmărindu-se creșterea gradului de implicare și al inițiativei, 9 dintre cei mai implicați elevi în activitățile proiectului au participat în tabăra de corturi ”Aktivi în natură”de la Costești unde, timp de 3 zile, au desfășurat activități ce au vizat cunoașterea și exersarea unor tehnici de supraviețuire în natură, activități de orientare sportivă, atelier de cules plante medicinale, activități de team-building, jocuri și activități outdoor.

În tabără au participat și elevi care termină clasa a VIII-a, ei având posibilitatea de a desfășura activități și după încheierea proiectului, în calitate de alumni, fiind membrii implicați ai comunității locale.

Ulterior participării activităților de formare din tabără, copiii voluntari și alumni vor constitui nucleul Clubului micilor exploratori de la Școala Roești.

„Nu pot să cred că am trăit atâta timp în locurile astea și nu am ajuns pe aici...că sunt atâtea lucruri de care eu n-am avut habar!”.
Alexa M.
12 ani

Proiectul în cifre

9

Suma

8378 lei

8

Beneficiari

63

7

Membri echipă

10

6

Ore de voluntariat

775

Ghidul aplicantului
Proces de înscriere