15 proiecte finanțate prin Fondul Științescu Vâlcea 2.0
2 martie 2023

Fundația Comunitară Vâlcea, Federația Fundațiile Comunitare din România și Romanian American Foundation anunță câștigătorii celei de-a doua ediții Științescu în județul Vâlcea din cadrul programului național „Fondul Științescu”. Programul este finanțat cu 157.000 RON în această ediție în județul Vâlcea și implementat de rețeaua fundațiilor comunitare în mai multe orașe din țară. 

Astfel, în următoarele șase luni, pasionații de digitalizare și roboți software vor avea șansa să afle mai multe despre cum să eficientizeze un proces repetitiv, tinerii cinefili vor avea șansa să înțeleagă mai multe despre filmul documentar, iar la Biblioteca Publică Pietrari se vor putea împrumuta și obiecte și unelte necesare proiectelor tinerilor (pe lângă cărți). 

Liceenii Masterbots de la Matei Basarab vor să dezvăluie tainele astronomiei și altor tineri de vârsta lor pe parcursul unor ateliere și a unei tabere de vară. 

La Nicolae Bălcescu se vor pune bazele unui “cuib” al micilor oameni de știință, în vreme ce proiectul Științe și Gastronomie va continua să încânte papilele gustative ale elevilor din alte patru comune ale județului, în timp ce ei învață ce procese chimice sunt implicate. Cum educația nu are limită de vârstă, și la Nicolae Bălcescu și la Râmnicu Vâlcea, o parte din preșcolari vor fi introduși în misterele lumii STEAM prin activități specifice.

1 Martie 2023 ne aduce vești minunate prin Fondul Științescu Vâlcea. Dacă anul trecut proiectul ROBO-PANN a înregistrat rezultatele deosebite și a adus bucurie elevilor noștri, anul acesta două grupuri de inițiativă formate din cadre didactice ale școlii au aplicat cu succes la Fondul Științescu. Astfel, copiii noștri vor putea participa la activități interesante, în cadrul  Clubului de proiectare “3D-4Fun” (nivel gimnazial) și “Școlii de vară METEO-PANN” (nivel primar).”, a transmis directorul Școlii Gimnaziale Anton Pann, doamna profesor Andreea Din la aflarea veștii rezultatelor. 

Finanțările au fost acordate pe bază de concurs de proiecte, precedat de sesiuni online de îndrumare și feedback individual, la care au putut lua parte toți cei interesați să aplice. Cele 15 proiecte finaliste care vor pune în practică idei variate din domeniul STEAM (științe, tehnologie, inginerie, arte, matematică) au fost selectate de un juriu independent format din specialiști și reprezentanți ai comunității .

  • CINE PARTICIPĂ LA PROIECTE: Copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani. Toate atelierele sunt gratuite.
  • CINE SUNT MENTORII: Profesori, specialiști, bibliotecari, elevi și studenți
  • CINE SPRIJINĂ PROGRAMUL: Finanțarea este asigurată prin Fondul Științescu, un program al Fundației Comunitare Vâlcea, pentru care au contribuit donatorii de la Vâlcea Forest Run, de la conferința Omniconvertește, de la evenimentul Wine&Dine și au oferit sponsorizări următoarele companii: SuperMercato, Medisim Plus, Nurvil, Klass, Emigab, PSS Prosoft Solutions, Kynita, Faurecia, Banca Transilvania, Farmacia George, Cominco Oltenia, Europan Prod SA, Magazine Diana, Alina Cernătescu Fashion, Arbusto Coffee Roasters, Unisem, Albastru și Origini, CMI Morar Adelina, Aqua Park TISA Spa Resort, Panvil Exim, Info Group, AutoRo.

Suma strânsă pe plan local a fost mărită prin contribuția Romanian-American Foundation, care își dorește să stimuleze astfel inițiativele locale care sprijină educația științifică.

Prin acest fond, Ştiinţescu oferă oportunitatea mentorilor pasionați de științe şi tehnologie să dezvolte și să deruleze proiecte educaționale creative, bazate pe aplicații practice, cu scopul de a insufla pasiunea lor copiilor şi tinerilor între 6 şi 19 ani. Științescu se bucură de proiecte educaționale ce propun o abordare multidisciplinară, colaborativă și aplicată a științelor.

Prima ediţie Ştiinţescu Vâlcea a sprijinit 15 proiecte STEAM, cu un buget total de 110.600 lei, oferind acces la educaţie alternativă pentru peste 1.600 de copii. Ideile s-au concretizat în laboratoare interdisciplinare, programe de robotică, dispozitive de studiu al fenomenelor naturale şi al proprietăţilor alimentelor, materiale didactice interactive, ateliere 3D print şi programare, ateliere de artă digitală, excursii de studiu și participări la conferinţe ştiinţifice.

Lista proiectelor, povestea lor, echipa şi testimoniale sunt disponibile pe site – https://valcea.stiintescu.ro/proiecte-2022/

Urmăriți-ne online: O cronică a programului, noutăți din proiecte, precum și fotografii de la ateliere veți găsi pe pagina web https://valcea.stiintescu.ro/  sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/StiintescuValcea.  

Programul este implementat la nivel local de Fundația Comunitară Vâlcea, susţinut de Federația Fundațiile Comunitare din România – FFCR, cu sprijinul: Romanian-American Foundation. 

Fundația Comunitară Vâlcea a debutat ca grup de inițiativă în 2018 şi s-a înființat în 2019, fiind parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 18 fundaţii comunitare. Fundația este o organizație apolitică și funcționează ca un liant în comunitate, reușind să conecteze fonduri, oameni și inițiative cu scopul de a impacta pozitiv mediul comunitar. Misiunea fundatiei este să contribuie la consolidarea de comunități curajoase care caută să-și rezolve problemele, în care oamenii se implică, caută soluții împreună și luptă pentru drepturile lor, învață din greșeli, transformând nevoile în oportunități pentru fiecare copil, tânăr, adult și senior.

Mai multe detalii: https://valcea.stiintescu.ro/

Persoană de contact: Gabriela Solomon, tel 0745 499 371, e-mail: gabriela@fundatiacomunitaravalcea.ro, stiintescu@fundatiacomunitaravalcea.ro