Comunicat de presă
11 martie 2026

27 de proiecte finanțate prin Fondul Științescu Vâlcea 5.0 de către Fundaţia Comunitară Vâlcea

Fundația Comunitară Vâlcea, Federația Fundațiile Comunitare din România și Romanian American Foundation anunță câștigătorii Științescu în județele Vâlcea, Gorj și Argeș din cadrul programului național „Fondul Științescu”. Programul are un buget de 110.645 RON în Vâlcea, 54.000 RON în Gorj și 66.000 RON în prima sa ediție în județul Argeș și este implementat de rețeaua fundațiilor comunitare în mai multe județe din țară.

Astfel, în următoarele șase luni, elevii de la Liceul Tehnologic Nicolae Pleșoianu și de la Școala Gimnazială Anton Pann din Râmnicu Vâlcea vor avea șansa să învețe matematică folosind muzica, tinerii de la Drăgășani vor învăța despre geografie și relief folosind drone, iar Biblioteca Publică Pietrari implică bibliotecile de la Tomșani, Bălcești și Mateești într-un proiect în care micii cititori se transformă în mici cercetători.

În Gorj continuă “Clubul Micilor Exploratori STEAM”, începe un nou proiect prin care elevii învață despre Brâncuși folosind tehnologia și se vor întâmpla ateliere de fizică, biologie, chimie, robotică realizate de tineri pentru elevi din mediul rural.

În Argeș inițiativele creează două biblioteci de lucruri, un laborator interdisciplinar bazat pe tâmplărie, un laborator mobil 3D care îi învață pe copii despre istorie și arheologie și multe ateliere de științe bazate pe experiment sub egida Știința pe pâine.

Ştiinţescu Vâlcea investeşte în iniţiative educaţionale care fac domeniile STE@M mai atractive pentru elevi de 5 ani. Anul trecut, prin programul Generozitate pentru viitor, am ajuns și în Gorj, iar anul acesta am ajuns în Argeș și ne dorim să ajungem la cât mai mulți copii și tineri din regiune.”, a declarat Gabriela Solomon, Director de programe al Fundației Comunitare Vâlcea.

Finanțările au fost acordate pe bază de concurs de proiecte, precedat de sesiuni online de îndrumare și feedback individual, la care au putut lua parte toți cei interesați să aplice. Cele 27 de proiecte finaliste care vor pune în practică idei variate din domeniul STEAM (științe, tehnologie, inginerie, arte, matematică) în peste 50 de comunități din mediul rural și urban mic din cele 3 județe au fost selectate de un juriu independent format din specialiști și reprezentanți ai comunității.

  • CINE PARTICIPĂ LA PROIECTE: Copii și tineri cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani. Toate atelierele sunt gratuite.
  • CINE SUNT MENTORII: Profesori, specialiști, bibliotecari, elevi și studenți
  • CINE SPRIJINĂ PROGRAMUL: Finanțarea este asigurată prin Fondul Științescu, un program al Fundației Comunitare Vâlcea, pentru care au contribuit donatorii de la Vâlcea Forest Run, de la Wine&Dine și au oferit sponsorizări următoarele companii: SuperMercato, PSS Prosoft Solutions, Faurecia Romania, BocoPrime IT, Infoplus Service, Banca Transilvania, Medicalma Vision, Emigab – ambalare si etichetare, Alexie Gv – Producător tâmplărie din lemn de stejar, Fao Clinic, Proper Pizza & Pasta, Artego, BIN Legal Solutions.

Suma strânsă pe plan local a fost mărită prin contribuția Romanian-American Foundation, care își dorește să stimuleze astfel inițiativele locale care sprijină educația științifică.

Prin acest fond, Ştiinţescu oferă oportunitatea mentorilor pasionați de științe şi tehnologie să dezvolte și să deruleze proiecte educaționale creative, bazate pe aplicații practice, cu scopul de a insufla pasiunea lor copiilor şi tinerilor între 5 şi 19 ani. Științescu se bucură de proiecte educaționale ce propun o abordare multidisciplinară, colaborativă și aplicată a științelor.

Lista completă a proiectelor câștigătoare:

Proiecte Vâlcea

Matematica pe portativ – GI Bitică Cristiana Nicoleta, Bercu Mihăiță, Hoidrag Traian, Stroe D. Ion

Laboratorul viu: explorarea biologiei prin experiment si tehnologie – GI Școala Gimnazială sat Rusănești, comuna Fârtățești

BroBits – idei mari in bucati mici – GI BroBots

DesignTech Lab – știința devine brand –  Asociația ADAS

Friday’s Experiments 4.0 – GI Milcoiu

De la roboți la obiecte reale – Laboratorul mobil 3D Bionic Royals – Asociația Bionic Royals CNMB 

Micii programatori –  GI Școala Gimnazială Nr.13 – structură G.P.P. Ostroveni

Micii cercetatori din bibliotecile valcene – GI Bibliotecari cu suflet 

PowerUp Oltenia! –  GI Exploratorii STE@M

Din bancă la microfon – Laborator multimedia pentru elevi –  Asociația de Părinți-Profesori Cueni-Roești 

Știința începe la grădiniță – GI Grădinița cu Program Normal Perișani

STEAM Time –  GI Școala cu Ceas 

Micii Alchimiști de la Școala Waldorf –  Asociația Pro-Waldorf Rm. Valcea

STEAMtastic: Magia științei din lumea poveștilor –  GI STEAMagic Team

Călătorie în lumea sunetelor –  GI Cadre didactice ale Școlii Gimnaziale „Anton Pann”

Proiecte Gorj:

Academia de Aventură și Știință: Vertical STEAM – Organizația Națională Cercetașii României – filiala Tg.Jiu „Ecaterina Teodoroiu” 

Detectivii viitorului –  Asociația Academia Creativă Multilingua

Cercul micilor exploratori STEAM 2.0 –  Federația START

Cărtior Aqua Lab –  Asociația Edulifelong 

Robo-Club Brâncuși: Tehnologie și Prietenie în Gorj –  GI Constantin Brâncuși 

STEAM Adventure –  STEAM Builders

Proiecte Argeș:

Cultura la 360° –  GI Biblioteci SmArT

Ingineria lemnului: Micii meșteri tâmplari din Muscel –  GI Educație prin Meșteșug în zona Muscel

GreenBots STEAM – Refacerea artefactelor prin scanare și imprimare 3D –  Asociația de Inițiere în Robotică și IT 

Clubul ”Știința pentru toți” –  Fundația Acasă în Muscel

Ora de știință-  Asociația GROWTH 

De la știință la eco-fashion –  Asociația Convival Câmpulung 

Primele 4 ediții Științescu Vâlcea au sprijinit 58 de proiecte STEAM, cu un buget total de 536.836 lei, oferind acces la educație alternativă pentru peste 10.300 de copii. Prima ediție a programului în județul Gorj a susținut 7 proiecte, cu impact asupra a peste 2.800 de copii. Proiectele finanțate au inclus laboratoare interdisciplinare și mobile, programe de robotică, ateliere de programare și printare 3D, ateliere de artă digitală și media, dispozitive pentru studiul fenomenelor naturale, excursii de studiu și participări la conferințe științifice.

Lista proiectelor, povestea lor, echipa şi testimoniale sunt disponibile pe site – https://valcea.stiintescu.ro/

Urmăriți-ne online: O cronică a programului, noutăți din proiecte, precum și fotografii de la ateliere veți găsi pe pagina web https://valcea.stiintescu.ro/  sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/StiintescuValcea.  

Programul este implementat la nivel local de Fundația Comunitară Vâlcea, susţinut de Federația Fundațiile Comunitare din România – FFCR, cu sprijinul: Romanian-American Foundation.

Fundația Comunitară Vâlcea a debutat ca grup de inițiativă în 2018 şi s-a înființat în 2019, fiind parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 17 fundaţii comunitare. Fundația este o organizație apolitică și funcționează ca un liant în comunitate, reușind să conecteze fonduri, oameni și inițiative cu scopul de a impacta pozitiv mediul comunitar. Misiunea fundatiei este să contribuie la consolidarea de comunități curajoase care caută să-și rezolve problemele, în care oamenii se implică, caută soluții împreună și luptă pentru drepturile lor, învață din greșeli, transformând nevoile în oportunități pentru fiecare copil, tânăr, adult și senior.

Mai multe detalii: https://valcea.stiintescu.ro/

Persoană de contact: Gabriela Solomon, tel 0745 499 371, e-mail: gabriela@fundatiacomunitaravalcea.ro, stiintescu@fundatiacomunitaravalcea.ro