Proiectul și-a propus să ofere elevilor din Liceul Tehnologic Forestier Râmnicu Vâlcea, Colegiul Economic, Școala Gimnazială Mihai Eminescu, Școala Gimnazială I.Gh.Duca și Liceul Tehnologic Ferdinand I Curtea de Argeș, elevi ai învățământului primar, gimnazial, liceal și postliceal, oportunitatea de afla procesul de compostare, ca rezultat foarte comun al biodiversităţii noastre.
Înțelegând importanța fiecărei bucăți de ecosistem, elevii au înțeles mai bine relația complexă dintre fiecare aspect al Pământului și poate duce la sentimentul că biodiversitatea trebuie protejată și respectată.
Prin compostare, ne conectăm cu Pământul și resursele primare și învățăm importanța ciclului din natura și anume: hrana crește și este consumată, iar resturile sunt folosite pentru ca solul să ajute hrana să crească din nou.
Cel mai bun mod de a vedea o schimbare în comunitate în ceea ce privește protecția mediului este educarea oamenilor, în special a tinerilor.
Elevii au obținut noi obiceiuri ecologice, apoi le au împărtășit prietenilor și familiei lor. De asemenea, învățând mai multe despre procesele naturale și despre natură în general, au devenit mai sensibili la aceasta și vor dori să o protejeze și sa devină cetățeni responsabilii.
Ei vor fi mai capabili să pună în aplicare acțiuni pentru a proteja planeta și să acționeze bine în privința colectarea deșeurilor.
Cele 6 luni de implementare a proiectului i a făcut pe elevi mai selectivi, mai responsabili și mai datori față de Mediu și mult mai sustenabili.
Beneficiarii direcți ai proiectului au fost:
550 – elevi gimnaziu, liceu și postliceală
Beneficiarii indirecți ai proiectului au fost:
15 – cadre didactice și comunitate
30 – părinți ai elevilor
2 – voluntari internaționali/AIDE
Persoanele implicate au fost reprezentate de membrii echipei, de mentorii Științescu dar și de voluntari, după cum urmează:
Răcășan Remus – Coordonator proiect
Trăiloniu Daria -Coordonator comunicare
Spătaru Daniela – Coordonator comunicare
Popescu Simona – Coordonare activități elevi
Solomon Gabriela
Isabella Muja
Manea-Scorțaru Rodica
Troiloniu Daria
Spătaru Daniela
Popescu Simona
Pe lângă grupul țintă de 550 de elevi, au fost inițiați în compostarea deșeurilor organice vegetale, încă 20 de elevi de la diverse institutii din Vâlcea:
8050 lei
550
4
180